No Happy Ending

Motto:

“This is the hardest story

That i've ever told

No hope or love or glory,

Happy endings

Gone for ever more...”

Nick Cave & PJ Harvy - Henry Lee
Asculta mai multe audio Muzica

Oamenii se obisnuiesc... Oamenii se adapteaza... Este o lege a firii in definitiv. Nimic nu va mai fi ca la inceput , nicio traire nu va echivala fiorii unei prime impresii. Si asa este bine de cele mai multe ori. Si este pacat de alte putine cateva ori.

Cu toate astea, te-ai putea oare obisnui vreodata cu... moartea? Nu cu ideea. Nu cu certitudinea aparitiei ei intr-un moment sau altul ci... pur si simplu...cu ea, cu moartea. Ca si cum ai lucra cumva si pentru ea. Cu ea si pentru ea. Sa o descoperi, sa o descrii, sa o cunosti, sa o recunosti, sa-i manageruiesti toate implicatiile, sa ii constati mecanismele si, mai ales, cauzele. Sa ai ultimul cuvant peste care sa nu mai treaca nimeni. Sa ai cu adevarat finalitate in ceea ce faci in sensul cel mai propriu posibil. Sa pui zilnic diagnosticul poate cel mai responsabil dintre toate diagnosticele – diagnosticul de Moarte. Sa fii cel care imparte moartea fara insa sa o fi adus...

Eu nu as putea. Este unul dintre lucrurile cu care nu vreau sa ma obisnuiesc. Nu mi-e frica (nu de moarte in sine cel putin), nu mi-e scarba, nu mi-e nimic din toata paleta asta de trairi mai mult sau mai putin viscerale. Cu toate astea nu vreau. Refuz orice ocazie de a banaliza nebanalizabilul, de a demitiza nedemitizabilul si cu toate astea, paradoxal, cel mai firesc proces cu putinta... si asta pentru ca stiu ca mai devreme sau mai tarziu ar deveni doar o alta rutina zilnica si pentru a accepta o astfel de rutina fiecare apeleaza la mecanisme de coping mai mult sau mai putin eficiente..

Si totusi sunt oameni care lucreaza in aceasta rutina. Fiecare meserie cu protocoalele ei. La un moment dat, oricat de infioratoare ar fi scenele pe care le-ai vedea, oricate carnagii ai fi obligat sa privesti ori la oricate fapte abonaminabile ai fi fost ultim spectator tot te obinuiesti intrucatva, tot te detasezi, tot te blazezi si tot iti conturezi/iti redescoperi in mod inconstient o latura paranoida a personalitatii tale. Pana si cele mai oribile morti imaginabile sau inimaginabile devin pentru acesti oameni, asa cum spuneam, un soi de rutina pe care o constata zilnic. Mereu alte fatete hidoase ale aceluiasi diagnostic.

De fapt nu moartea in sine ca diagnostic este cea care ar putea impresiona. Nici moartea ca proces biochimic, din contra, asta ajuta la detasare, ci moartea ca procedeu. Moartea ca efect. Moartea privita ca o cauzalitate, ca un fruct otravit al ideilor cele mai bolnave incoltite in mintile cele mai diverse, in cele mai tenebroase colturi ale unei circumvoluntiuni de creier “uman”. Drumul de la idee pana la efect, cauzalitatea asta e cea cu adevarat inspaimantatoare, cu adevarat cosmareasca.

Eu nu vreau sa mai cunosc astfel de detalii ale acestei cauzalitati. Nu vreau sa ajung vreodata sa le cataloghez ca nefiind niste exceptii... Este singurul tip de ignoranta pe care aleg sa mi-l autoimpun. Asa cum aleg sa nu ma uit la stirile de la ora 5, asa cum aleg sa nu ma uit la filme horror. E suficient ca stiu ca raul pandeste, nu vreau sa-i stiu mecanismele intime prin care actioneaza, nu vreau sa-i cunosc toate resorturile. Nu vreau sa fiu ca oamenii de care vorbeam mai sus, desi am tot respectul pentru ei. Nu vreau sa mai vad vreodata priviri abisale ca ale celor care au vazut si au inteles prea mult din si despre moarte... abyssus abyssum invocat...

Nu vreau sa mai trec vreodata prin curtea inecata in ceata si imprejmuita de gard cu sarma ghimpata, nu vreau sa mai calc vreodata prin holul imens in care ecoul pasilor mei se sparge de toti peretii reci, de coloanele imense, nu vreau sa mai am de-a face cu locul unde nu mai exista speranta, nici sentimente, nici glorie... cu locul unde nu mai pot exista finaluri fericite... adica in locul unde scrie mare, cu litere albastre, ,,Hic mors gaudet succurrere vitae''... In Institutul National de Medicina Legala.

Despre noroc...

Nu, nu despre bere. Despre norocul inteles ca sansa sau destin sau soarta…

Te- ai gandit vreoadata in ce anume ti-ai cuantifica norocul?
Ce parametru i-ai gasi?
Ce ar trebui sa ti se intample ca sa te consideri norocos?

Eu ma consider o persoana norocoasa. Nu atribui tocmai o mare importanta, sau in fine, nu o importanta covarsitoare, aspectelor astora ale vietii conturate vag prin expresii ca “ noroc”, “sansa”,“destin”, “soarta” sau chiar, de ce nu, “karma”. Nu. Sunt probabil dovada vie a ceea ce inseamna o persoana cu locus de control intern. Cu toate astea sunt insa unele intamplari din viata mea, inexplicabile altfel, intamplari pe care nu le pot asocia decat cu sansa, intamplari care s-au dovedit a avea un caracter decisiv, s-au dovedit a fi puncte de cotitura in “constructia” a ceea ce sunt eu acum ca fire, ca mentalitate, ca om cu principii. Intr-adevar, a depins foarte mult cum am stiut eu sa profit de situatiile respective dar meritul "norocului" a fost acela de initiator, de a aprinde scanteia...

Nu ma consider norocoasa pt ca as fi castigat potul cel mare la loto pentru ca nu l-am castigat (inca :P ), cum nu ma consider nici ghinionista pt ca nu l-am castigat. Nu ma consider ghinionista pentru ca mi s-au inchis usile de la metrou in fata. Nu ma consider ghinionista cand ma prinde ploaia in scurtul drum de la statia de troleu si pana acasa. Nu ma consider ghinionista pentru ca nu gasesc sa-mi cumpar atunci cand am eu chef stiu eu ce pereche de pantaloni. Nu ma consider ghinionista cand nu-mi pica subiecul preferat la examen. Cu toate cele insirate mai sus ma descurc oricum, pe cont propriu ca sa spun asa. Si la urma urmei nici nu sunt niste lucruri de o importanta foarte mare, doar mici nimicuri ale vietii cotidiene care se pot managerui foarte usor, fara niciun efort supraomenesc astfel incat sa fie evitate. Iar atunci cand nu pot fi evitate ele dau pur si simplu culoare vietii.

Ma consider insa o rasfatata a sortii cand ma gandesc la persoanele pe care am ajuns, intr-un fel sau altul, mai bizar sau mai putin bizar, sa le cunosc. Asa imi cuantific eu norocul personal: in calitatea persoanelor pe care le-am intalnit in viata mea. Asta este ceea ce numesc eu noroc. Imi este suficient si sa stiu ca exista astfel de pesoane ca sa am o liniste si o multumire interioara. Si atribui asta intr-adevar norocului pentru ca este fara dar si poate un noroc chior sa gasesc in lumea asta mare si nebuna suficiente persoane pe care sa le pot admira, pe care sa le pot respecta pt ceea ce fac, pentru cum fac si pentru ceea ce sunt in definitiv. Am avut sansa ca atunci cand aveam nevoie de modele sa le intalnesc. Si asta a contat foarte mult. Conteaza inca si incerc la randu-mi pe de o parte sa nu dezamagesc si pe de alta parte sa intorc serviciul, ajutandu-i pe ceilalti pe cat posibil. Si vine firesc, doar pentru ca pot.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

Cantece fara tara

Motto:
"Mama noastra de noi toti
Tara de tampiti si hoti...
Sa te-ascunzi de ea nu poti!"
Ada Milea

Ti s-a intamplat vreodata sa te opresti in drum si sa te uiti in jurul tau?
Daca da, atunci ...

...Ti s-a intamplat sa observi absenta zambetelor sincere de pe fetele celor din jur?
...Ti s-a intamplat sa vezi cum toti ceilalti cauta motiv de cearta, cum toti ceilalti arunca in stanga si in dreapta, gratuit, bolovani de sarcasm si ironie catusi de putin fina?
...Ti s-a intamplat sa simti invidia in privirea altcuiva pentru cel mai neinsemnat lucru pe care ti-l poti imagina?
...Ti s-a intamplat sa te scarbeasca vedetismul nefondat al celor multi?
...Ti s-a intamplat sa te lovesti de ignoranta si superficialitatea putreda a majoritatii?
...Ti s-a intamplat sa te saturi de prejudecati, de sabloane si vederi tubulare?
...Ti s-a intamplat sa incerci sa faci concret ceva si sa nu reusesti din cauza celorlalti?
...Ti s-a intamplat sa crezi ca toti vor fi de partea ta intr-o actiune oarecare pentru simplul motiv ca ei se plansesera pana atunci de anumite neajunsuri, iar cand vei fi ajuns in miezul problemei sa te trezesti singur, sa realizezi ca toti erau cu tine doar cu vorba, iar cand a fost nevoie de actiune au dat inapoi resemnandu-se cu oribilul, cu sinucigasul gand “ lasa, mai, ca merge-asa”?
...Ti s-a intamplat sa te simti strain fata de toti cei pe care ii cunosti si cu care odinioara ai copilarit si ai imapartit aceleasi visuri?
...Ti s-a intamplat sa simti ca te plafonezi daca nu schimbi ceva?
...Ti s-a intamplat sa realizezi ca perspectivele iti sunt limitate in mod artificial?
...Ti s-a intamplat sa ai convingerea ca te-ai saturat sa te complaci si ca nu a venit inca timpul sa fii blazat?
...Ti s-a intamplat sa te simti dezradacinat si alienat in propria ta tara?
...Ti s-a intamplat sa te intrebi ce cauti tu aici?

Ei bine, daca pentru multe dintre intrebarile de mai sus raspunsul tau este unul afirmativ, afla ca nu esti singur...

Suntem multi in situatia asta.
Suntem multi care am facut tot posibilul sa vedem jumatatea plina a paharului.
Suntem multi care ne-am autoconvins o vreme ca totul va fi bine candva.
Suntem multi care am incercat sa ne batem cu morile de vant.
Suntem multi insa nu suficienti pentru a face o schimbare la un alt nivel decat cel individual...

Nu putem spera la nesfarsit intr-o rezolvare de tipul deux-ex-machina a vietii noastre... Idealismul este focul ce ne pune in miscare intreaga fiinta, idealismul si entuziasmul fac minuni in doze potrivite si combinate cu un dram de relism, insa idealismul asta ce ne caracterizeaza se poate pierde... la fel si entuziasmul. Compromisurile le imblanzesc, le inmoaie, le sufoca pana la disparitie...Romania nu e compatibila cu asa ceva.

Romania nu e compatibila cu viata idealurilor mele...

Cand toate astea te deviaza de la calea ta e timpul sa iei o decizie.
Nu usoara. Nu imediata. Poate nici macar perfecta ci o decizie de necesitate...

Trebuie sa-ti iei idealismul, sa-ti iei sperantele, sa-ti iei visele, sa le imapchetezi strans in inima ta pentru a nu le pierde si sa pleci. Sa-ti cauti nu doar o nisa ci lumea ta. Totul este posibil. Nu usor, e drept. Trebuie sa stii exact ce vrei si sa fii dispus sa faci eforturi, insa nu ai cum sa dai gresi atata vreme cat iti vei pastra dramul de idealism si entuziasm salvat de acasa.

Cred ca iti poti gasi ritmul, iti poti gasi rima in alt cantec de pe marea scena a lumii...

Lectura de placere

Mi-era dor sa citesc…sa citesc orice altceva nelegat de medicina, sa-mi deturneze sirul “gandirii medicale” . Aveam nevoie de o trepanatie literara sa-mi elibereze creierul din stransoarea inepuizabilelor subiecte medicale si pt asta trebuia sa gasesc o carte de beletristica, preferabil din lista mea imaginara de “most wanted books”. Si am gasit-o. Era pe raft in ... hipermarket. Am gasit-o in locul in care n-as fi cautat-o si in momentul in care oricum ma hotarasem sa fac aproape orice pt a o achizitiona. Cred ca mai degraba m-a gasit cartea pe mine :). Surpriza a fost sa o gasesc si la jumatate de pret, ce sa zic, dublu noroc :). Desi se spune, pe buna dreptate, sa nu judeci o carte dupa coperta, ei bine, noua mea carte are paginile de un alb imaculat, coperti cartonate si imbracate frumos, un semn frumos si alb si , mai ales, un miros ametitor de carte noua ... chiar imi place :).

Este momentul sa va fac si cunostinta: cartea este una cu o poveste interesanta in spate, povestea asta fiind de fapt combustibilul curiozitatii mele (de cca un an de zile tot oscilez: "sa cumpar cartea/sa nu cumpar cartea/sa cumpar cartea"...etc). In fine, e vorba in propozitie despre “Versetele satanice” ale lui Salman Rushdie. Presupun ca stiti ca in urma scrierii acestei carti, Rushdie a fost condamnat la moarte de catre ayatollahul Iranului pt ca a blasfemiat coranul/islamul. Fatwa lansata de acesta a stat la baza unui lant de crime, victimele fiind persoane implicate in publicarea cartii. Acum nimeni nu stie cu exactitate unde se afla Rushdie, fiind sub protectia serviciilor secrete britanice. Pt mai multe detalii, use google :)

Deocamdata nu am citit foarte mult, ma apropii cu pasi repezi de pagina 200 din 650, insa pot spune ca ... imi place cartea. Titlul induce cumva in eroare. Totul este pura beletristica si desi nu am parcurs mare parte din carte am avut timp sa observ cele 2 fire epice urmarite: acela al lui Gibreel-arhangelul vs cel al lui Gibreel-starul bolliwoodian, fiecare visul celuilalt, in realitate doar spasmele mintii schizofrenice ale lui Gibreel Farishta. Totodata este un roman care efectiv picteaza India, ti-o asterne ca pe o panza viu colorata in fata ochilor si suprapune un puzzle al trairilor personajelor, conturand dezradacinarea, neapartenenta si suferinta determinata...Mai citesc insa, s-ar putea ca ideile sa mi se schimbe pe parcurs ce mai aflu amanunte :P. Aaah, nu in ultimul rand, cartea e scrisa intr-un stil cumva paradoxal, dar care se potriveste de minune cu discrepanta dintre cele doua fire epice (vremurile de acum 2000 si ceva de ani si bolliwoodul secolului 20): se trece repede de la cuvintele si denumirile ce caracterizeaza cel mai bine lumea moderna la stilul cald, linistitor, pe care il cunosc din povestile arabe citite in copilarie, din 1001 de nopti :)

Probabil ca nu voi intelege niciodata “Versetele satanice” pana la adevarata sa esenta, eu nefiind o fina cunoscatoare a islamului, nici macar a altor religii. Nu pot avea decat o perspectiva subiectiva si cel mult printr-o foooarte diluata cultura religioasa ortodoxa, lucru care ma tine departe de anumite aspecte si anumite intelesuri, imi umbreste anumite simboluri. Cu toate astea simt ca, intr-un fel sau altul, cartea asta a fost scrisa si...pt mine :)

PS: la casa de marcat din Hipermarket, undeva, cum altfel, decat in insoritul Berceni... Sampon pt pisici-17,9 lei. gel antibacterian - 5,6 lei. Ceai alb - 8,1 lei. "Versetele satanice" - 35,9 lei. Expresia de pe fata casierei la vederea titlului cartii - de nepretuit !!! :)) pt toate celelalte exista, ei bine, exista junghiul ala de card de la beredeu, isic-ul ala inghitit cu noduri ...

Ping-pong

Motto:

"Putin imi pasa mie

de noutatile voastre.

Eu vin cu noutatile mele."

Marin Sorescu-"Jurnal intim"

Va amintiti cu siguranta de interviul dat de ministrul Bazac ziarului Adevarul, interviu care a involburat marea de medici rezidenti si nu numai. Poate nu ati aflat, desi mi-e greu sa cred, dar in aceeasi zi in care a aparut articolul in ziar, spre seara, ministrul sanatatii a aparut si la o emisiune televizata, mai exact, la "Editie speciala" pe TVR 1, unde, a sutinut raspicat, printre altele, aceleasi gogomanii referitoare la salariul minim al rezidentilor. Pe parcursul emisiunii a mai incercat sa mai dreaga busuiocul fastacindu-se ca se refera la salariul mediu al rezidentilor atunci cand moderatorul l-a informat ca se primesc telefoane in regie de la medicii rezidenti care sustin cu totul altceva.



Acesta a fost declicul. A fost fluierul de inceput de meci.

Toata suflarea medicinista s-a autosesizat, motiv pt care AMR-ul a luat prompt atitudine si a oferit o declaratie de presa in care arata cum insasi ministrul sanatatii dezinformeaza opinia publica si cere o dezmintire din partea sa.

Mingea este ridicata la fileu.

Fireste, ministrul apare si el la atac si raspunde in mod zeflemitor pe site-ul MS-ului unde mai intareste o data cele declarate mass-mediei, subliniind faptul ca in niciun caz nu dezinformeaza, mai mult, ne ofera bonus argumentele statistice pe tava pt a ne lamuri de infinita sa nevinovatie si corectitudine. Citind insa "argumentele statistice" ai parte de o alta surpriza...raportarea se face, la cine credeti, la rezidentii de...anapat si ML. Cred ca am cobit in postarea anterioara cand am pomenit de ei ca sunt niste raritati.

Ma rog, pe scurt, reiese ca este calculata o medie aritmetica (!!!) intre salariul de incadrare de 1019 lei al muritorilor de rand numiti si medici rezidenti si cel al rezidentilor de anapat/ML iar rezultatul da pe undeva pe langa cifra pe care ne-o tot flutura ministrul prin fata ochilor de cateva zile... Eu cred... nu, nu... eu sunt convinsa ca oamenii care au facut calculele astea au cunostinte de matematica si statistica similare cantitativ si calitativ cu ale mele. Iar cine are curajul sa le publice si sa le sustina corectitudinea cu mult patos pana in panzele albe deasemeni. Adica acolo ceva care tinde spre zero...Asta doar daca...dar nu, nu, n-are rost sa fiu paranoica...doar daca nu este vorba la mijloc de o rea vointa si o mica strategie de manipulare...



AMR-ul revine pe contraatac in forta astazi, asa cum este si firesc in situatia data, si cere demisia ministrului infatuat.

Mingea ajunge din nou in terenul celor de la minister.

Astept cu nerabdare si infinita curiozitate eschiva penibila ce va veni din partea acestora...
C-asa-i in tenis...

PS: lectura comunicatelor de presa a ambelor parti este obligatorie pt intelegerea si trairea desfasurarii evenimentelor.

Revista presei...

Buuun, s-a terminat vacanta, am fost la stagiu, am stat la stagiu- ca veni vorba: mare nebunie azi la UPU, nu pricep de ce lunea e mereu cea mai aglomerata zi-, am dat lucrarea saptamanala, am stat pana si la curs (doar eram plina de energie dupa vacanta), am plecat de la spital si am ajuns, ca omul, acasa. Asta asa bref, in loc de introducere si in loc de "saru'mana fa, buna ziua ba".

Ajunsa acasa in coltul meu prafuit de galaxie bucuresteana, dupa ce-mi arunc toate cele pe birou/pe langa birou, dupa ce scap si de matzone, dau drumul la calculator si ma asez confortabil, cu o cana maaaaare de cafea buna sa mai citesc una alta, incepand cu mailurile, continuand cu forumurile (btw - ai naibii spammeri ce ma seaca sa dau zi de zi banuri si sa dezactivez conturi) si terminand cu niste ziare online...

Ei bine, cand ajung la partea cu "ziarele -online", soarta imi rezerva o surpriza: ministrul sanatatii da un interviu amplu ziarului "Adevarul". Imi zic in sinea mea - "Moaaa, asta e de citit" si ma pun pe treaba. Lectura decurge alene pana cand ma blochez la un paragraf. Asa sunt eu: daca o chestie mi se pare ne-la-locul ei intr-un document scris, pur si simplu nu pot sa trec mai departe, imi pun prea multe intrebari si se face un stufaris de nelamuriri peste care nu pot trece. De data asta m-am blocat dupa ce citisem, stiu si eu, sa zic 20-30% din articol. Sa vedeti ce spune nenea ministrul astfel incat sa reuseasca sa-mi faca mintea sa-mi stea in loc :

" Este normal ca un medic din spital să lucreze
pentru 1.000 de lei pe lună?
-Eu nu cred că există vreun medic de spital care lucrează pentru 1.000 de
lei pe lună. Din toate statisticile pe care le am eu, un medic rezident, care este treapta cea mai mică de pregătire,
are minimum salariul de 1. 900 de lei. Şi are 1. 900 de lei
ţinând cont că nu are gărzi şi sporuri"

Ma stiti, eu cu matematica nu ma inteleg tocmai bine, asa ca am stat calma si mi-am facut cu mult sange rece un calcul scurt pe hartie, cu creionul, inainte sa apuc sa ma enervez (nu care cumva sa-mi consum energia atat de importanta pe niste fleacuri inchipuite) si, dupa cunostintele mele limitate de matematica, rezultatul calculelor arata cam asa: 1.900 lei noi = 1900 x 10.000 = 19.000.000 de lei vechi !!! Ori, stau eu si ma intreb acum retoric: ce rezident are un salariu de 19 milioane de lei vechi , in afara de raritatile de rezidenti pe anapat??? Si plus de asta, chiar ma intreb cator rezidenti li se platesc garzile pe care le fac, sau cei care teoretic au garzile platite (adica cei din ani mari), oare au intr-adevar toate garzile la care ei sunt efectiv in linia a 2 a la garda platite? Presupun ca intuiti macar raspunsurile corecte daca nu cumva le stiti deja... Dl minsitru nu prea le-a intuit, pare-mi-se.

Citind afirmatia de mai sus, spusa sub protectia "statisticilor" oficiale, eu nu mai pot sa continui lectura articolului. Nu stiu care, dar unul dintre noi este prost informat : ori eu, ori dl ministru, nu exclud nici una dintre variante. Plecand insa de la premiza ca eu as avea dreptate (asa cum cred ca am), cel putin pana ma lamuresc ca nu ar fi asa, eu nu pot citi in continuare toaaaata declaratia aia data presei. Sau vreo alta declaratie de-a sa.

Ce incredere sa am eu in ceea ce voi citi in continuare? Ce pretentii pot sa am de la cineva care nu stie exact ce are sub obladuire, dar stie ca trebuie sa faca modificari, sa faca "reforme"? Ce rost are in final sa mai citesc balivernele pe care le indruga in continuare stiind ca sansele sunt foarte mari sa fie niste chestii la fel de rupte de realitate ca cele pe care tocmai le-am citat...

La urma urmei ma simt luata de proasta, fie si ca simplu cititor, teoretic profan - daca nu m-as invarti in cercurile in care ma invart as lua de bun ceea ce zice, oficial, un ministru si mi-as formula o parere si as judeca aiurea niste oameni si niste situatii, dar ma simt luata de proasta fie si ca student la medicina si mai ales ca viitor cadru medical care, spre deosebire de inaltul oficial, mai stie una alta despre real-life-ul sistemului medical...

Chiar m-a indispus articolul asta, damn it!

Cand am citit enormitatea aia de fraza aproape ca as fi ras, daca n-ar fi de plans. Sper sa ma calmez si sa termin de citit articolul, cine stie ce minunatii or mai fi scrise in continuare... doamne-pazeste!

Later edit:

Cel mai probabil "the medical revolution will be blogged", parerea mea. Va amintiti de link-ul catre scrisoarea deschisa a Impricinatului Corn? Ei bine, acel autodafe inca mai face valuri, inca mai starneste reactii (asa cum este si normal) motiv pt care astazi a aparut un nou interviu cu dl dr Chirculescu, interviu amplu pe care il puteti citi aici.

Enjoy!

51...

Motto:

"Mama, mai naste-ma o data! Prima viata nu prea mi-a iesit. Cui
nu i se poate intampla sa nu traiasca dupa pofta inimii? Dar poate a doua
oara... Tu nu te speria numai din atata si naste-ma mereu." - Marin Sorescu,
"Iona".

51...

• ...de dorinte


• ...de rugaciuni


• ...de drame


• ...de regrete


• ...de familii


• ...de oameni

...51 de vieti salvate, 51 de motive de bucurie, 51 de ganduri si trairi care nu pot fi exprimate nici macar cu 51.000.000 de cuvinte tocite pentru ca, in definitiv, valorii vietii (fie si a unui singur om) nu ii poti aplica parametri- este nemasurabila .

51 de vieti salvate...

Mesajul din sticla

In general cuvintele isi spun propria poveste. Cu putina atentie asupra semanticii si etimologiei poti descoperi tot ce sta in spatele lor, dincolo de aparenta unor simple vorbe, unei simple insiruiri de litere, poti deslusi definitii, poti descoperi povesti. Fiecare cuvant isi are propria istorie, propriul curriculum vitae. E drept ca le folosim atat de des si intr-un mod reflex incat trecem cu vederea ca fiecare cuvant are un mesaj in sine, nu doar intreaga fraza. Mai rau, expresiile la moda banalizeaza cuvintele, le tocesc mesajul si usor-usor le deturneaza semnificatia si li se uita adevarata poveste.

Cuvintele sunt vii, sunt maruntaiele unui organism in continua dezvoltare, iar daca reusesti sa te imprietenesti cu ele si inveti sa le asculti povestea, cuvintele nu te vor dezamagi niciodata. Vor fi mereu cu tine, la nevoie, te vor scoate din incurcaturi, iti vor sari in aparare, iti vor sta drept scut. Practic, nu te poti juca pur si simplu cu cuvintele, trebuie sa stii cum sa te joci cu ele astfel incat sa le exploatezi la valoare maxima si ele vor face totul, da, chiar totul, pentru tine...

Cum spuneam, daca ai putin spirit de observatie poti vedea povestea din spatele cuvantului...de exemplu...hai sa zic de cuvantul...hmmm...aaa, da... cuvantul "pandispan". Inlatura din mintea ta imaginea prajiturii, ignora memoria gustativa si observa doar cuvantul in sine. Ei bine, acum poti vedea ca este transcrierea fonetica a expresiei "pain de spain", ceea ce ar insemna "painea Spaniei". Daca gugalesti nitel cand ai rabdare si timp liber vei descoperi o intreaga pagina de istorie... Nu-i asa ca sunt frumoase cuvintele?Trebuie doar sa treci peste aparente si sa vrei sa le cunosti. Aproape ca-mi vine sa spun ca si cuvintele sunt un soi de oameni...

Unele cuvinte insa sunt in pericol de a-si pierde povestea chiar acum, sub ochii nostri. Lumea noastra a evoluat mai repede decat lumea cuvintelor astfel incat unele sunt din ce in ce mai depasite si, candva, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, nimeni nu-si va mai aduce aminte de la ce a plecat denumirea unui obiect. Ei bine, de aceste cuvinte trebuie sa avem noi grija. adica eu, tu, noi, voi... trebuie sa le dam sansa sa le fie gasita povestea exact asa cum eu am gasit povestea painii Spaniei.

Sa luam un exemplu...uite...sa zic cuvantul "sticla". Eu cand spun "sticla" ma gandesc in primul rand la un recipient de o anumita forma pt lichide. De ceva vreme incoace spunem "sticla" atat "sticlelor de sticla" cat si "sticlelor de plastic". In trecut era suficient sa spui "sticla" pt ca era de la sine inteles... materialul tinea locul oricarei alte explicatii. In zilele noastre a aparut paradoxul, sticla nu prea mai este din...sticla, este de fapt un pet, insa iata cum limba romana a fost depasita de modernizare. Presupun ca undeva in viitor vor fi numai "sticle de plastic" sau "sticle de stiu-eu-ce material-se-va-mai-descoperi", iar la toate astea, fiindca trebuie sa poarte un nume, li se va spune simplu..."sticla". Cine va mai sti oare de ce li spune fix "sticla" si nu li se spune "plastic" sau altfel? Riscam ca povestea acestui cuvant, de exemplu, sa intre intr-o etapa de amnezie a societatii...Probabil ca sunt multe astfel de cuvinte care vor avea aceeasi soarta. probabil ca sunt deja destule cuvinte in zilele noastre care si-au pierdut de mult povestea asa cum spun eu.

Cati, oare, vor mai cunoaste cu adevarat, peste, sa zic 200 de ani, mesajul din "sticla"? Iar cand cuvantul va fi murit, inlocuit fiind de alt cuvant nou si mult mai potrivit, cine oare va mai fi in stare sa-i scrie necrologul...?

Medicii, mass-media si societatea

Citind Comunicatul de presa al CMMB mi-am amintit de o discutie de pe forumul SSMB, discutie pornita undeva in iulie anul trecut, insa la fel de actuala si in zilele astea din pacate... mai mult, aflu de pe Imed cum ca "faima" medicilor romani in a conditiona actul medical depaseste chiar si hotarele, vezi articolul asta din International Herald Tribune...

Acum, imi pun si eu in mod firesc unele intrebari...

Ce reprezinta medicul pentru romanii din ziua de azi?

Care este imaginea medicului in ochii poporului? si mai ales, imaginea medicului este una reala 100%, observata la un esantion reprezentativ astfel incat sa fie generalizata si folosita ca eticheta pentru toata tagma medicala? sau este o imagine preformata de catre mass-media si apoi servita pe tava populatiei avide de stiri de scandal si incapabila de a trece prin filtrul gandirii informatiile reale si exagerarile mediatice?

Adevarat, nimic de spus, sunt medici care chiar le fac gogonate. OK, sa fie aratati cu degetul si trasi la raspundere. mi se pare cat se poate de corect. nu exista padure fara uscaturi. si ca sa nu mai deviez discutia prea mult si sa mai spun ca intr-un fel si umefeul are o vina indirecta, intr-o oarecare masura pt greselile medicilor prost pregatiti in fine, asta e alta mancare de peste, alta discutie.

Ce nu mi se pare normala este etichetarea asta a tuturor medicilor, refuzul unei prezumtii de nevinovatie. romanii cred ca daca esti medic iei spaga (invariabil) si ca ea, spaga, este o conditie sine-qua-non pt actul medical. ia ganditi-va cate babe nu v-au zis cand au aflat ca sunteti studenti la medicina :"lasa maica, nu o sa ai cine stie ce salariu, dar o sa iei la spaaaagi. doftori morti de foame nu am vazut". pe undeva si de la ei pleca toata povestea. sunt convinsa ca o parte dintre roamani au intiativa de a da spaga, fara ca medicul sa o ceara pentru ca "asa stiu ei ca se face" - vezi si expresia impamantenita: "nu ma duc la doctor acum pentru ca nu am bani". ei bine asta e vocea poporului, asta e in mintea lor. ideatia lor se bazeaza pe o serie de idei preconcepute la care tin cu incapatanare. si la care contribuie din plin si mass-media.

Mass-media incurajeaza intr-un fel indobitocirea oamenilor de rand fie din dorinta de a avea subiecte "fierbinti" care prind la public, fie pentru ca pe undeva, nici ei, oamenii de presa, nu sunt efectiv capabili de mai mult. atat pot. vezi stiri precum cele de la pro tv care sustineau ca "...pacientei i-a fost extirpat un...ficat" sau nush ce articol mai citisem eu mai de mult, cred ca in ziarul ziua dc nu ma insel, in care se voia sa se abordeze un subiect delicat, acela al cancerului la romani, si se enumerau printre cauzele de aparitie ale neoplasmelor si conditiile jalnice din spitale. nu mai spun ca "statisticile" din articolul respectiv erau total neconcordante cu realitatea . si alte si alte exemple mai exista, dar astea mi le-am amintit io acusi.

Altfel spus, la relatia asta patologica medici-presa-societate, fiecare si-a adus din plin contributia: parte din medici care sunt corupti si/sau incompetenti (dar nici pe departe TOTI!), parte din presa de scandal dar nu numai, si oamenii de rand, prosti dar multi, care inghit tot ce vad si aud de la presa nemestecat, parte dintre ei patiti intr-adevar, dar parte dintre ei convinsi de existenta "mafiei halatelor albe" din auzite si din...principiu.

Ce ar fi de facut? nu stiu... medicii sa-si vada de ale lor (de fapt de ale pacientilor) si sa se ocupe cat mai bine de educatia lor medicala, sa nu li se poata reprosa mare lucru, presa sa isi faca datoria si sa prezinte stirile OBIECTIV,iar oamenii de rand ar trebui...ei bine... aici nush ce sa zic... la cum sunt oamenii din ziua de azi...tare mi-e teama ca hope is wasted on the hopeless ... nu vad sincer o solutie pentru a tempera niste oameni care spun de exemplu asta (comentariu on-line al unui cetatean cu privire la uciderea medicului din judetul Timis - pare-mi-se, anul trecut):

Felicitari agresorului !!! [Tatal pacientului patit]Dupa ce m-am plimbat
prin spitale cu fiu-miu din cauza unui diagnostic gresit pus de o incompetenta
in halat alb careia legea ii da voie sa se numeasca medic de familie, acelasi
lucru voiam sa-l fac si eu dar am zis ca nu-i frumos sa-l las pe fiu-miu singur
vreo 20 de ani cat stau pe la puscarie. Totusi domnilor si doamnelor medici, ce
cititi aceste comentarii, luati aminte, urmatorul dintre voi cu care ma
intalnesc si da dovada de incompetenta II SPARG CAPATANA !!!, atentie nu este un
eufemism, nu este o amenintare goala, faceti-va meseria bine sau duceti-va la
sapa, pentru ca niciodata nu veti sti cand va intalniti cu mine !!! [18/07/2008
12:32]

Probabil ca acest comunicat al CMMB este o palida incercare de a duce o lupta cu
morile de vant, insa este o lupta ce trebuie dusa. Este un razboi mediatic cu o
pseudopresa cu pretentii de mari jurnalisti dar si cu reale abilitati de
manipulare a maselor.

So this is Christmas...

A mai ramas mai putin de o saptamana pana la Craciun…nu as vrea sa ma bag intr-o descriere/discutie a implicatiilor religioase ale acestei mari sarbatori crestine, ale minunii Nasterii si blablabla pt ca din punctul meu de vedere partea asta este cat se poate de personala. Fiecare simte/crede ce vrea si nu trebuie sa fie pus pe tapet in fata tuturor. Nu ma intereseaza aspectele astea. Altceva ma surprinde pe mine in perioada asta - si anume “spiritul craciunului bucurestean”, sau in fine, s-ar putea ca fenomenul sa nu fie limitat la granitele insoritului Bucuresti, dar eu de aici observ lucrurile...

Normal ar fi sa incep totul prin definirea a ceea ce inseamna “spiritul craciunului”. Ei bine, sincera sa fiu, nu mai stiu exact in ce consta cu adevarat acest lucru... peste tot aud refrenul cu “anotimpul in care esti mai bun, stai alaturi de cei dragi si faci cadouri”. Buuun. Si, altceva? Adica, doar atat inseamna Craciunul? Daca atata lucru inseamna Craciunul, atunci, fie-mi cu iertare, dar la ce bun sa mai facem atata caz pe seama lui... nu cumva asa suntem in tot timpul anului? De fapt, asa ar trebui sa fim in tot timpul anului. N-am inteles nici pana in ziua de azi de ce au oamenii nevoie de sarbatori, de zile marcate cu rosu in calendar ca sa se comporte normal...that beats me.

Imi amintesc de cand eram micuta si asteptam Craciunul cu atata infrigurare. Ce vremuuuuri. Bine, pe vremea mea il asteptam pe Mos Gerila, dar nu asta e partea importanta. Nu schimba nimic. Eram absolut fascinata de brad... era atat de mare (de fapt pe langa mine totul era mare), impodobit cu tot felul de jucarele, globulete, bombonele si betele, stralucea si mirosea a... mirosea a... fericire. In noaptea de 24 nu dormeam aproape deloc, ma chinuiam sa stau sub brad si ma trezeam din 3 in 3 ore si intrebam “Babule, ce mai faci?” (in traducere “babule” inseamna “bradule” – am vorbit foarte devreme dar si foarte stricat ). Apoi dimineata ma minunam cum de a venit Mosul si eu nu l-am vazut. Si ma bucuram de cadourile primite. Oricare ar fi fost ele. Ei bine, ce s-a schimbat de atunci? Da, stiu , am crescut, am aflat cine este de fapt Mos Craciun (dureros moment, btw), dar bucuria aia, unde s-a pierdut? Cadouri primesc si acum, bradul este nelipsit...unde este spiritul Craciunului?

Sentimentele mele legate de Craciun au devenit ingrijorator de boante, s-au tocit enorm. Primesc si fac cadouri ca in oricare alta perioada a anului, sunt alaturi de cei dragi ca intotdeauna, doar bradul ce mai confera specificitate. Ah, da si cozonacul cald facut de mama. Altfel, ar fi putut sa se numeasca orice zi Craciun pentru ca eu ma simt cam la fel... Cred ca ma transform in batranul Scrooge.

De fapt daca stau mai bine sa ma gandesc din punctul meu de vedere”Craciunul” este de ceva vreme incoace un bun de larg consum, un bun comercial si o strategie de marketing. In asta s-a transformat Craciunul... nu stiu cine a avut pentru prima oara idee asta, multi ii fac responsabili pe cei de la coca cola pt aducerea in prim-planul strategiei de marketing pe Mos Caciun, pe care l-au imbracat in culorile firmei si l-au omenit pe batran cu respectiva licoare. Si asta undeva prin america anilor ‘20... de atunci lucrurile au tot evoluat. Acum chiar si noi asistam la “comercializarea” si “westernizarea” sarbatorilor de iarna. De exemplu, marile hipermarkete si puzderia de mall-uri bucurestene au inceput cam de la sfarsitul lui octombrie impodobirea cu globulete si ornamente de tot soiul. Din octombrie !!! Au aparut apoi ofertele de sarbatori in toate magazinele la majoritatea produselor. Ulterior au debutat ofertele turistice catre Laponia. S-a stipulat apoi ca este absoulut inacceptabil ca bradul sa fie impodobit ca anul trecut pentru ca s-au modificat radical tendintele in moda pentru iarna 2008. Colindatorii care viziteaza in perioada aceasta mahalalele bucurestene, aceia care colinda cu fanfara, la ei ma refer, s-au emancipat pana si ei, nu mai canta clasicele colinde romanesti, nu, nu, nu, fereasca sfantul. Nu mai au cautare, nu mai aduc profit, a trebuit schimbata strategia de marketing. Si astfel, azi-noapte rasuna berceniul pe ritmul gingal-belsilor si al celorlalte clasice christmas-carols americane: “Joy to the world” si “Let there be peace on earth”. Instrumental, cum spuneam. Tot de ieri am inceput sa primesc pana si esemesuri “de sezon”. Haioase ce-i drept, asta daca nu s-ar termina cu deja obositoarea formula “trimite mai departe la minim 5 prieteni...blablabla”...

Deci ce a mai ramas din Craciun? Ce mai inseamna pana la urma Craciunul, in afara de o profitabila strategie de marketing? Eu una nu mai stiu….s-a transformat in ceva comun si fad. Am pierdut bucuria Craciunului de odinioara, am pierdut notiunea de “spiritul Craciunului”. Le declar nule...