Despre noroc...

Nu, nu despre bere. Despre norocul inteles ca sansa sau destin sau soarta…

Te- ai gandit vreoadata in ce anume ti-ai cuantifica norocul?
Ce parametru i-ai gasi?
Ce ar trebui sa ti se intample ca sa te consideri norocos?

Eu ma consider o persoana norocoasa. Nu atribui tocmai o mare importanta, sau in fine, nu o importanta covarsitoare, aspectelor astora ale vietii conturate vag prin expresii ca “ noroc”, “sansa”,“destin”, “soarta” sau chiar, de ce nu, “karma”. Nu. Sunt probabil dovada vie a ceea ce inseamna o persoana cu locus de control intern. Cu toate astea sunt insa unele intamplari din viata mea, inexplicabile altfel, intamplari pe care nu le pot asocia decat cu sansa, intamplari care s-au dovedit a avea un caracter decisiv, s-au dovedit a fi puncte de cotitura in “constructia” a ceea ce sunt eu acum ca fire, ca mentalitate, ca om cu principii. Intr-adevar, a depins foarte mult cum am stiut eu sa profit de situatiile respective dar meritul "norocului" a fost acela de initiator, de a aprinde scanteia...

Nu ma consider norocoasa pt ca as fi castigat potul cel mare la loto pentru ca nu l-am castigat (inca :P ), cum nu ma consider nici ghinionista pt ca nu l-am castigat. Nu ma consider ghinionista pentru ca mi s-au inchis usile de la metrou in fata. Nu ma consider ghinionista cand ma prinde ploaia in scurtul drum de la statia de troleu si pana acasa. Nu ma consider ghinionista pentru ca nu gasesc sa-mi cumpar atunci cand am eu chef stiu eu ce pereche de pantaloni. Nu ma consider ghinionista cand nu-mi pica subiecul preferat la examen. Cu toate cele insirate mai sus ma descurc oricum, pe cont propriu ca sa spun asa. Si la urma urmei nici nu sunt niste lucruri de o importanta foarte mare, doar mici nimicuri ale vietii cotidiene care se pot managerui foarte usor, fara niciun efort supraomenesc astfel incat sa fie evitate. Iar atunci cand nu pot fi evitate ele dau pur si simplu culoare vietii.

Ma consider insa o rasfatata a sortii cand ma gandesc la persoanele pe care am ajuns, intr-un fel sau altul, mai bizar sau mai putin bizar, sa le cunosc. Asa imi cuantific eu norocul personal: in calitatea persoanelor pe care le-am intalnit in viata mea. Asta este ceea ce numesc eu noroc. Imi este suficient si sa stiu ca exista astfel de pesoane ca sa am o liniste si o multumire interioara. Si atribui asta intr-adevar norocului pentru ca este fara dar si poate un noroc chior sa gasesc in lumea asta mare si nebuna suficiente persoane pe care sa le pot admira, pe care sa le pot respecta pt ceea ce fac, pentru cum fac si pentru ceea ce sunt in definitiv. Am avut sansa ca atunci cand aveam nevoie de modele sa le intalnesc. Si asta a contat foarte mult. Conteaza inca si incerc la randu-mi pe de o parte sa nu dezamagesc si pe de alta parte sa intorc serviciul, ajutandu-i pe ceilalti pe cat posibil. Si vine firesc, doar pentru ca pot.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!