Campania "inima copiilor" pentru departamentul de chirurgie cardiaca din cadrul spitalulului Maria Sklodowska Curie (fost Budimex)
Se afișează postările cu eticheta bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bucuresti. Afișați toate postările
miercuri, 8 aprilie 2009
Pentru ca putem
Campania "inima copiilor" pentru departamentul de chirurgie cardiaca din cadrul spitalulului Maria Sklodowska Curie (fost Budimex)
luni, 6 aprilie 2009
License to drill :)
Q: Cand stii ca a venit primavara in Berceni?
A: Cand auzi cum incep bormasinile sa zumzaie din zori si pana-n seara :P
zic si eu :)
A: Cand auzi cum incep bormasinile sa zumzaie din zori si pana-n seara :P
zic si eu :)
joi, 5 februarie 2009
Oximoron
Daca vrei sa vezi realitatile cotidiene, daca vrei sa te inseri in real-life-ul bucurestean, ei bine, in cazul asta, cea mai fidela radiografie ti-o ofera simpla calatorie cu RATB-ul. Indiferent de intervalul orar. RATB-ul este oglinda Bucurestiului, acopera intr-un mod exhaustiv tot ceea ce inseamna tipologie umana pentru ca, mai devreme sau mai tarziu toti, de la badica la opinca, ajungem sa calatorim cu RATB-ul.
In mijloacele de transport in comun poti lua pulsul populatiei, ii poti afla bucuriile si necazurile. Ai putea crede chiar ca masinile RATB-ului sunt leganul civilizatiei moderne bucurestene, ba chiar ai putea intui ca aici se decide soarta cartierelor (cand o bunicuta ia o reteta de nu-stiu-ce mancare pt a o prepara nepotelului de la o alta bunicuta calatoare poti spune ca se decide soarta cartierului, nu-i asa? asta e doar un exemplu)... Toate astea fix aici, in inima metalica a uriaselor masini de transport in comun...
Acum 2 zile, undeva pe la 9 fara un sfert dimineata , ca si ieri, ca si azi, ca si maine de altfel, eram sardinizata in 282 impreuna cu alte vreo 50 de suflete bucurestene a caror medie de varsta, btw, batea fara dar si poate 300 de ani... Si cum ne lasam noi asa purtati in siguranta de marea masina, in timp ce ne inghionteam unii pe altii in acordurile si totodata in ritmurile cvasimelodioase ale fasaitului gecilor groase de iarna se aude zglobie soneria polifonica a unui telefon...
Era o melodie care facea ravagii anii trecuti prin cluburile de aiurea, toate posturile tv de muzica o promovau in heavy-rotation, ce mai, un hit (sau ca sa fiu in ton cu media de varsta a populatiei din respectivul autobuz - un real slagar). Si suna si suna, intr-o veselie...beat dupa beat...si pe mine ma rodea ca nu imi aminteam exact ce melodie era si ce versuri avea... O recunosteam, era undeva intr-un sertar al mintii mele, vorba lui zagre', dar nu gaseam cheita.
In speranta ca imi voi aminti ma uit in jur si incerc sa localizez persoana care avea respectivul ton de apel. Rotesc privirea, scanez batranetul din juru-mi si dau cu ochii peste el, el-posesorul-telefonului. Un batranel simplu, undeva pe la 315 ani, cu o caciula mare de astrahan pe varful capului, geaca de fas (cum altfel) si o imensa plasa de rafie obosita si mohorata ca vremea de afara, tocmai ce raspundea la telefon si incepea o discutie patimasa despre cea mai potrivita marca de ipsos...
Masina ajunge in statie. Cobor. In scurtul drum din statie spre spital am o revelatie... Gasesc cheia pt sertarul secret al inconstientului meu in care aveam ascunse versurile "slagarului". Ma bufneste rasul in plina strada... Inca mai aveam pe retina imaginea batranelului (un batranel-prototip de altfel) cand mi-au rasunat in minte si versurile corespunzatoare tonului sau de apel: "I'm a motherfuckin' P.I.M.P"...
Cum sa nu iubesti Bucurestiul si RATB-ul cand iti ofera atatea ocazii unice in viata?
Eu tocmai descoperisem un oximoron uman...
In mijloacele de transport in comun poti lua pulsul populatiei, ii poti afla bucuriile si necazurile. Ai putea crede chiar ca masinile RATB-ului sunt leganul civilizatiei moderne bucurestene, ba chiar ai putea intui ca aici se decide soarta cartierelor (cand o bunicuta ia o reteta de nu-stiu-ce mancare pt a o prepara nepotelului de la o alta bunicuta calatoare poti spune ca se decide soarta cartierului, nu-i asa? asta e doar un exemplu)... Toate astea fix aici, in inima metalica a uriaselor masini de transport in comun...
Acum 2 zile, undeva pe la 9 fara un sfert dimineata , ca si ieri, ca si azi, ca si maine de altfel, eram sardinizata in 282 impreuna cu alte vreo 50 de suflete bucurestene a caror medie de varsta, btw, batea fara dar si poate 300 de ani... Si cum ne lasam noi asa purtati in siguranta de marea masina, in timp ce ne inghionteam unii pe altii in acordurile si totodata in ritmurile cvasimelodioase ale fasaitului gecilor groase de iarna se aude zglobie soneria polifonica a unui telefon...
Era o melodie care facea ravagii anii trecuti prin cluburile de aiurea, toate posturile tv de muzica o promovau in heavy-rotation, ce mai, un hit (sau ca sa fiu in ton cu media de varsta a populatiei din respectivul autobuz - un real slagar). Si suna si suna, intr-o veselie...beat dupa beat...si pe mine ma rodea ca nu imi aminteam exact ce melodie era si ce versuri avea... O recunosteam, era undeva intr-un sertar al mintii mele, vorba lui zagre', dar nu gaseam cheita.
In speranta ca imi voi aminti ma uit in jur si incerc sa localizez persoana care avea respectivul ton de apel. Rotesc privirea, scanez batranetul din juru-mi si dau cu ochii peste el, el-posesorul-telefonului. Un batranel simplu, undeva pe la 315 ani, cu o caciula mare de astrahan pe varful capului, geaca de fas (cum altfel) si o imensa plasa de rafie obosita si mohorata ca vremea de afara, tocmai ce raspundea la telefon si incepea o discutie patimasa despre cea mai potrivita marca de ipsos...
Masina ajunge in statie. Cobor. In scurtul drum din statie spre spital am o revelatie... Gasesc cheia pt sertarul secret al inconstientului meu in care aveam ascunse versurile "slagarului". Ma bufneste rasul in plina strada... Inca mai aveam pe retina imaginea batranelului (un batranel-prototip de altfel) cand mi-au rasunat in minte si versurile corespunzatoare tonului sau de apel: "I'm a motherfuckin' P.I.M.P"...
Cum sa nu iubesti Bucurestiul si RATB-ul cand iti ofera atatea ocazii unice in viata?
Eu tocmai descoperisem un oximoron uman...
duminică, 21 decembrie 2008
Dadaisme
Despre sufletul Bucurestiului meu...
Bucurestiul in precraciun este cumplit. zarva, forfota, frig, intuneric in plina zi, oameni cu priviri goale si comportamente autistice care sunt in stare sa treaca unii prin altii, sa se calce in picioare pentru a se pregati de sarbatoare. bucurestiul devine o scena de lupta cosmareasca incepand din pietele de brazi si terminand cu hipermarketele unde se fura cozonacii din carucior atunci cand s-au terminat cei de la stand. cred ca singurul loc cald si frumos din tot Bucurestiul asta obosit si trist este la mama in bucatarie unde miroase a cozonac cald cu nuca, rahat si scortisoara. e ca "un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului"...
***
Despre cum am descoperit ca exista mos craciun (de fapt de 3x mos-craciun) si ca fieful lui e in berceni...
in metrou, candva pe la pranz... in Bucurestiul subteran e liniste astazi si asta doar pentru ca e duminica. tacerea e sparta de o discutie pasionata despre counter-strike in retea. hmm...nimic neobisnuit pana aici. ridic privirea, ma uit in jur si vad ca pasionatii de CS erau 3 mos-craciuni. lol. imi zic: "deh, astea sunt vremurile pe care le traim". veneau, evident, de la marsul celor 4000 (sau cati or fi fost) de mos-craciuni organizat astazi si omologat de guiness-book ca fiind un nou record. un pusti de vreo 6 ani statea cuminte pe un scaun langa bunica lui si privea fascinat cu ochi mari si iscoditori. de inteles de altfel, doar nu in fiecare zi ai ocazia sa vezi un mos-craciun metrosexual cu cercel stralucitor in ureche si freza atent facuta discutand cu alti doi mos-craciuni despre nimic altceva decat performantele lor intr-ale CS-ului. copilul zambeste incantat. tocmai si-a vazut un soi de idol. un exemplu. unde pui ca mos craciun sta in berceni...stiam eu ca e un cartier special :)
in metrou, candva pe la pranz... in Bucurestiul subteran e liniste astazi si asta doar pentru ca e duminica. tacerea e sparta de o discutie pasionata despre counter-strike in retea. hmm...nimic neobisnuit pana aici. ridic privirea, ma uit in jur si vad ca pasionatii de CS erau 3 mos-craciuni. lol. imi zic: "deh, astea sunt vremurile pe care le traim". veneau, evident, de la marsul celor 4000 (sau cati or fi fost) de mos-craciuni organizat astazi si omologat de guiness-book ca fiind un nou record. un pusti de vreo 6 ani statea cuminte pe un scaun langa bunica lui si privea fascinat cu ochi mari si iscoditori. de inteles de altfel, doar nu in fiecare zi ai ocazia sa vezi un mos-craciun metrosexual cu cercel stralucitor in ureche si freza atent facuta discutand cu alti doi mos-craciuni despre nimic altceva decat performantele lor intr-ale CS-ului. copilul zambeste incantat. tocmai si-a vazut un soi de idol. un exemplu. unde pui ca mos craciun sta in berceni...stiam eu ca e un cartier special :)
***
Despre cum am dedus ca dragostea afecteaza si auzul (o fi ca gentamicina, ma gandesc)...
in statia de ratb, asteptand de juma' de vesnicie troleul aud fara voie diverse conversatii... el- un tip cam de varsta mea. isi scoate telefonul si suna. dupa doua secunde se declanseaza jihadul telefonic: "unde m***** m**** umbli, fa?". in alte 2 secunde apare si ea- tanara zambila eleganta, deasemenea de varsta cu mine, zambeste gales si ii sare bucuroasa si docila in brate. de unde deduc eu ca dragostea trebuie sa fie si surda nu numai oarba...apropo de dragoste! cica dragostea dureaza numai 3 ani. zau asa! am citit si pe un stalp la universitate in statia de metrou ceea ce inseamna ca este o afirmatie evidence-based :P iata si dovada vie:
deci: "Dragostea dureaza 3 ani" se joaca luni, 22 decembrie in Laptaria lui Enache, de la ora 20:00. chiar merita vazuta daca ati ramas pe meleaguri bucurestene. este o comedie spumoasa, actuala, intr-o interpretare de exceptie (nu m-as fi asteptat dar a fost o surpriza foarte placuta sa-l descopar pe cristi iacob - actorul). se rade pe saturate, cu lacrimi, se face febra musculara la dreptii abdominali, se merita !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)