sâmbătă, 6 februarie 2010

Requiem for a dream

Motto:

Vom fi si noi inchisi in scanduri
posirci sau vinuri mai de soi,
bauti de zei, goliti de ganduri
ca un butoi in alt butoi.

Mircea Dinescu - "Elegia butoiului"


Asculta mai multe audio Muzica


E vremea viselor ce mor. Mor in gradini si mor si in mine, ar spune Macedonski, iar eu nu l-as contrazice. Cimitirul viselor mele castiga inca un mic avorton. Groparul lui rade hatru si acopera cu lopata sprinten, insufletit si senin orice urma a sperantei.

Cei ce omoara vise nu sunt cu nimic mai putin cruzi decat cei ce omoara oameni. Cu fiecare vis pierdut rup o bucata din tine, te imbucatesc pe rand, te sculpteaza dupa chipul si asemanarea lor, te transforma, te banalizeaza, iti ingradesc orizonturile, te fac egal cu ceilalti, iti schimba scara de valori, te fac sa uiti tot ceea ce era important pentru tine. Te investmanteaza intr-un pattern convenabil. Te invata de cate ori sa respiri pe minut. Te imblanzesc.

Apoi te elibereaza. Orecum. Gata dresat nu mai exista libertate reala. Nu mai exista liber arbitru. Iar pentru toate astea exista institutii ce cresc eficienta visicidului... Doar astfel poti fi util societatii, tu mic soldatel fara de speranta ori glorie, doar asa te pot determina sa te jertfesti pe altarul lor, in lupta lor, pentru interesele lor, doar cand nu vei mai fi avut nimic de pierdut. Sau de castigat. Iti anuleaza existenta individuala. Te fac parte din personajul colectiv, parte din marea turma.

Cu toate astea nimic nu este infailibil. Nu se pot distruge atatea vise pe cat de multe pot eu sa creez, nu se pot uita atatea lucruri pe cate pot eu sa invat, nu se pot strica atatea lucruri pe cate pot eu sa fac, nu se pot ignora atatea vorbe pe cate pot eu sa spun. 

Nu!

5 comentarii:

  1. Mi-au aparut lacrimi in ochi.Pentru toate visele pe care le-am pierdut si pentru cele pe care urmeaza sa le pierd. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ...şi totuşi...nu putem avea nimic dacă nu visăm la lucrul respectiv. Cu toate riscurile de "visicid" asumate. Suntem pământeni, şi tocmai asta nu ne scuteşte de suferinţa deceselor (adesea premature) ale viselor noastre. După moarte, însă..ele nu mai ajung niciunde, deşi noi ne-am pus tot sufletul în ele. Ăsta-i un paradox supărător.
    P.S: Îmi place mult cum scrii, keep it up! :P Şi baftă la rezi şi în tot ce îţi propui :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nostalgia schimbarii...de altfel inevitabila

    RăspundețiȘtergere
  4. Ms frumos, Ancuta! Sa fie! Bafta multa si tie ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. ...mi-au dat lacrimile...nu te cunosc...am mai citit blog-ul tau de 2 ori si ce ai mai scris pe forum pe ssmb... scrii frumos...si dai cuvintelor emotii...eu sunt boboaca acum...mi-ar fi placut sa te cunosc...succes in tot ceea ce-ti propui! te pup si te imbratisez! Gabriela

    RăspundețiȘtergere

Lasa un suvenir: