Despre ghinion...

Hello again people :)

M-am gandit ca ar fi o idee buna sa mai scriu din cand in cand si cate o intamplare de prin spitale, ca tot scrie acolo sus pe bannerul blogului, frumos si galben ca o privire blanda si icterica : “Acum se-nsira scene de spital...”.

Astfel, postul din ziua de azi va fi cumva in oglinda fata de precedentul pentru ca vrea sa sublinieze micile ghinioane ale vietii. Ghinioanele alea nesuferite, aparent neimportante si atat de amuzante pentru cei din jur. Ghinioanele alea ciulinoase care o data agatate de tine nu te mai lasa neam si iti contureaza in timp, incet si sigur, tot mai grosolan, o anumita imagine. Toti te vor recunoaste pe baza vesnicului tau ghinion si tu vei tinde sa te identifici cu acesta, sa-l accepti, sa-l asimilezi si sa-l introduci treptat treptat in sfera normalului tau cotidian, legatura dintre tine si micul tau ghinion devenind in timp atat de intima incat veti fi indisociabili, veti fi un tot unitar, vei fi o emblema a ghinionului insasi.

Ei bine asa este si ea. Colega mea. Pentru ca postarea asta a fost inspirata din viata ei. Ei bine, ghinionul pluteste in jurul ei precum mirosul de pucioasa in jurul lui Belzebut. A nu se interpreta prea profund comparatia pentru ca nu e cea mai potrivita, dar in lipsa de altceva merge (merge pana citeste ea ce scriu si atunci probabil sfarsitul meu va fi crunt).

Sa ma explic. Pentru vietuitoarele din spital, indiferent de regnul de care apartin, indiferent ca sunt cea mai slaba veriga a lantului trofic medical ( a se citi studenti) sau din contra, combustibilul tuturor, cheia proceselor lor metabolice si demareurul neurotransmitatorilor din orisice circuit neuronal mai mult sau mai putin folosit, este, a fost si va fi pentru totdeauna CAFEAUA si numai CAFEAUA. Fara cafea esti un om mort, nu existi. Beneficiile cafelei sunt multiple astfel incat devine de neinlocuit. Plus ca iti ofera si pretextul perfect pt o conversatie lejera cu ceilalti consumatori, iti ofera sansa descarcarii de endorfine si, sa nu neglijam nici faptul ca in functie de calitatea cafelei de la automatul spitalului iti poti face o idee despre calitatea stagiului pe care il vei desfasura in respectiva institutie. Adicatelea iti creste calitatea vietii daca este buna cafeaua a nu se intelege ca ghicim in zat de cafea subiectele care vor pica la examen. Neah. Doar sunt oameni de stiinta ce naiba.

Astfel, fiecare zi trebuie musai sa inceapa cu o cafea la spital. Automatele de cafea de prin spitale, credeti sau nu, tind eu sa cred tot mai mult ca dezvolta un soi de inteligenta primitiva, astfel incat uneori au vointa proprie. Experienta mea cu automatele de cafea este vasta. La fel si a colegilor mei. Deasemenea si experienta ei. Ea fiind colega de grupa cu mine, cafelele le bem dimineata, inevitabil impreuna astfel incat am putut observa indeaproape fenomenul.

Eu una nu am avut decat foarte rar probleme in procurarea licorii atat de necesare inceputului de zi, insa ea este in cel mai evident mod urmarita de ghinionul cafelelor si de conspiratia tacuta a automatelor de cafea din spitalele bucurestene. Astfel, stagiu de stagiu, dimineata de dimineata, ei trebuie sa i se intample cate un necaz la automatul de cafea. Oamenilor obisnuiti le sunt refuzate bancnotele indoite sau in cel mai rau caz constata ca nu le sunt primiti banii pt ca aparatul nu mai are ingredientele necesare. In cazul ei lucrurile nu stau asa. Nici nu aveau cum, doar este regina neincoronata a ghinionului in procurarea cafelei.

Totul a inceput cred ca prin Cantacuzino daca nu ma insel. A introdus bancnota, a selectat optiunea dar cafeaua ei nu a mai aparut niciodata. Ar putea sa o mai astepte si azi si degeaba. In timp evolutia se inrautateste, ajungem in stagiu in Fundeni. Aici tot asa, aparatul ii ia banii si in loc sa-i livreze o cafeluta buna si aromata ii da un pahar plin cu apa fiarta. Alt stagiu, alta patanie: Sf Ioan – introduce bancnota, selecteaza espreso, primeste paharul cu zahar si doua betisoare de amestecat cafeaua care era de-a dreptul sublima dar lipsea cu desavarsire. Floreasca – primeste paharul gol golut. Colentina – de data asta, minune, aparatul se pare ca a placut-o, dupa ce i-a primit banii si ea a selectat comanda, apare un val de cafea, insa fara pahar. Si toate astea culminand cu episodul de azi, din Parhon, cand dupa ce eu mi-am luat fericita paharelul plin cu licoarea magica, a venit randul ei sa-si selecteze optiunea pt cafea. Toate bune si frumoase (noi urmaream cu atentie aparatul, date fiind numeroasele precedente), apare paharul, se aude zgomotul caderii zaharului in pahar, porneste jetul de cafea, se vede cum se umple paharul, se umple, se umpleeeeee si... si cade, fireste, gravitational, sub propria-i greutate, imprastiindu-se in lacasul lui, inainte ca aparatul sa apuce sa afiseze “toggliere il produtto”. Nici nu stiu daca are rost sa mai spun ca si-a fortat norocul inexistent, introducand o noua bancnota totul doar pentru a asista inca o data neputincioasa la varsarea mult doritului ei pahar cu cafea...

Asta mi se pare unul dintre cele mai mari mici ghinioane pe care le poti avea in mod constant in viata. Sa ti se refuze de catre soarta sansa de a savura cafeaua de zi cu zi este mai mult decat eu as putea indura. Deh...cine are noroc, are. Cine n-are, n-are... vorba cantecului. Ea ramane insa o luptatoare, persevereaza si e in stare sa moara de gat cu automatele de cafea, atitudine care, in definitiv este de admirat. Isi urmeaza visul: acela de a reusi sa bea in cele din urma o cafea de la un automat din spital si asta, daca se poate, fara prea multe peripetii. Probabil va veni si acest moment mult asteptat drept rasplata, momentul in care astrele se vor alinia favorabil, zeii vor zambi ingaduitori din taria cerurilor, iar vantul va adia cald, dinspre sud, ca o mangaiere de mama pe obrazul unui copil trist. Va veni si ziua cafelei si o vom sarbatori cum se cuvine :)