RATB hater-itza

Well, ma asteptam ca anul 6 de facultate sa nu fie unul tocmai usor (fireste ca doar ce am folosit un eufemism), dar nu ma asteptam ca problemele sa inceapa inca de pe acum si mai ales, nu ma asteptam sa vina din directia asta...

To cut the long story short, azi de dimineata m-am dus ca o floricica sa-mi reincarc abonamentul lunar RATB, pe toate liniile, la aceeasi casa de bilete si abonamente din insoritul Berceni unde adesea indeplinesc acest ritual sacru.

Eu - bine dispusa si zambitoare.
La ghiseu o tanti cu maxim 3 ani mai in varsta ca mine - intepata si acra cat dupa 7 kile de lamai.
Eu intind gratios actele (cardul si legitimatia de transport), banii, o salut (unde pui) si ii spun ce vreau.
Ea - imi arunca scarbita toate cele inapoi si se stropseste la mine spunandu-mi ca nu-mi incarca abonamentul redus pentru ca am deja 5 stampile pe legitimatia de transport.
Moment de liniste exterioara, furtuna interioara si rafala de apelative la adresa cucoanei, la fel, in sinea mea. Ii explic pe tonul cel mai calm din lume cum ca da, fireste ca am deja 5 stampile pentru ca Facultatea de Medicina este o forma de invatamant universitar de stat cu duarata de 6 ANI de zile, motiv pentru care am dreptul in continuare la reducerea aia.
Ea - imi spune raspicat ca NU-mi face abonament si gata pentru ca asa a primit directiva.

[La dracu' tocmai eu am nimerit peste unica-vanzatoare-de-bilete-mai-catolica-decat-papa??? ]In continuare raman zen si incerc sa-i explic cum ca din moment ce facultatatea de medicina, facultate de stat, dureaza 6 ani de zile, fireste ca noi, studentii medicinisti, suntem exceptia fireasca de la aceasta regula.

Ea, de-a dreptul scoasa din sarite de insistenta mea imi pune intrebarea de "baraj": pai si atunci daca e asa cum zici de ce nu ai si a 6-a stampila?

Eu: pentru ca anul universitar NU A INCEPUT?! incepe dupa 1 octombrie, asa cum stie toata lumea, sau pardon...

Evident, nu am avut castig de cauza, nu am stat sa ma mai cert pentru ca nu avea nici un rost. N-ai cu cine, deh, vorba reclamei.

Iarasi eu. Seara, undeva dupa ora 9 si dupa ce am dat-o pe la toti sfintii si toate icoanele, am povestit la toate cunostiintele, m-am dat de ceasul mortii si am invocat toti d-zeii din 4 religii diferite... Zen din nou, in fata calculatorului, intru pe site-ul RATB si imi vars naduful pe rubrica lor de sesizari si reclamatii (intr-o maniera diplomata, fireste). Am inregistrat reclamatia, are id-ul 4710 si cica voi primi si raspuns "in cel mai scurt timp posibil" (dupa ce vor raspunde celorlalti 4709 de reclamagii). Una peste alta: God, it feels good!

Cu toate ca pare o nimica toata, devine deranjant si inacceptabil sa-ti fie refuzate si cele mai elementare drepturi pe care le ai, asta pe langa toate celelalte suturi pe care le primesc la fel de nevinovata din partea sortii. Daca nu aveam dreptate si intr-adevar incercam sa fraudez sistemul de abonamente reduse al ratb-ului, atunci, da tata, nu ma ofuscam atata, dar din moment ce este dreptul meu legal refuzat - pana si cacatul asta de drept imi este refuzat - atunci sigur ca nu ma doare mouse-ul si tastatura cand o reclam pe cucoana aia atat de patrunsa de exces de zel si de cea mai crasa lipsa de respect (parca mi-ar fi facut un favor, nu ca si-ar fi indeplinat indatorirea pt care este remunerata...).

Ma declar, oficial, o RATB-hater-itza tot mai inraita dupa ce atata amar de vreme am mers sardinizata cu pensionarii iadului in masinile lor de toata jena care fac juma' de viata pana la destinatie, dupa ce atat amar de vreme am inghitit toate explicatiile despre neajunsurile lor si ale economiei, ei bine, refuzul ultimului drept cuvenit pe deplin de care ma mai bucuram NU am sa-l mai inghit.

Dixit

Later edit: am primit raspuns de la serviciul relatii publice al RATB :) serios.

Oximoron

Daca vrei sa vezi realitatile cotidiene, daca vrei sa te inseri in real-life-ul bucurestean, ei bine, in cazul asta, cea mai fidela radiografie ti-o ofera simpla calatorie cu RATB-ul. Indiferent de intervalul orar. RATB-ul este oglinda Bucurestiului, acopera intr-un mod exhaustiv tot ceea ce inseamna tipologie umana pentru ca, mai devreme sau mai tarziu toti, de la badica la opinca, ajungem sa calatorim cu RATB-ul.

In mijloacele de transport in comun poti lua pulsul populatiei, ii poti afla bucuriile si necazurile. Ai putea crede chiar ca masinile RATB-ului sunt leganul civilizatiei moderne bucurestene, ba chiar ai putea intui ca aici se decide soarta cartierelor (cand o bunicuta ia o reteta de nu-stiu-ce mancare pt a o prepara nepotelului de la o alta bunicuta calatoare poti spune ca se decide soarta cartierului, nu-i asa? asta e doar un exemplu)... Toate astea fix aici, in inima metalica a uriaselor masini de transport in comun...


Acum 2 zile, undeva pe la 9 fara un sfert dimineata , ca si ieri, ca si azi, ca si maine de altfel, eram sardinizata in 282 impreuna cu alte vreo 50 de suflete bucurestene a caror medie de varsta, btw, batea fara dar si poate 300 de ani... Si cum ne lasam noi asa purtati in siguranta de marea masina, in timp ce ne inghionteam unii pe altii in acordurile si totodata in ritmurile cvasimelodioase ale fasaitului gecilor groase de iarna se aude zglobie soneria polifonica a unui telefon...

Era o melodie care facea ravagii anii trecuti prin cluburile de aiurea, toate posturile tv de muzica o promovau in heavy-rotation, ce mai, un hit (sau ca sa fiu in ton cu media de varsta a populatiei din respectivul autobuz - un real slagar). Si suna si suna, intr-o veselie...beat dupa beat...si pe mine ma rodea ca nu imi aminteam exact ce melodie era si ce versuri avea... O recunosteam, era undeva intr-un sertar al mintii mele, vorba lui zagre', dar nu gaseam cheita.

In speranta ca imi voi aminti ma uit in jur si incerc sa localizez persoana care avea respectivul ton de apel. Rotesc privirea, scanez batranetul din juru-mi si dau cu ochii peste el, el-posesorul-telefonului. Un batranel simplu, undeva pe la 315 ani, cu o caciula mare de astrahan pe varful capului, geaca de fas (cum altfel) si o imensa plasa de rafie obosita si mohorata ca vremea de afara, tocmai ce raspundea la telefon si incepea o discutie patimasa despre cea mai potrivita marca de ipsos...

Masina ajunge in statie. Cobor. In scurtul drum din statie spre spital am o revelatie... Gasesc cheia pt sertarul secret al inconstientului meu in care aveam ascunse versurile "slagarului". Ma bufneste rasul in plina strada... Inca mai aveam pe retina imaginea batranelului (un batranel-prototip de altfel) cand mi-au rasunat in minte si versurile corespunzatoare tonului sau de apel: "I'm a motherfuckin' P.I.M.P"...

Cum sa nu iubesti Bucurestiul si RATB-ul cand iti ofera atatea ocazii unice in viata?
Eu tocmai descoperisem un oximoron uman...